jueves, 30 de julio de 2015

Creațiile mele - Partea 1 (Reciclaj, obiecte decorative)

Bună!

Nu-i așa, că e grozav, să poți face singură decorațiunile sau obiectele vestimentare, care te interesează și care, de multe ori costă în magazin mai mult decât valorează?

În postul de astăzi vreau să-ți prezint o mică parte din lucrurile făcute de mine, însoțite de câteva explicații despre realizarea lor și materialele necesare.
Din păcate mă pot lăuda doar cu obiectele fotografiate, celelalte au fost dăruite cu drag în timp, fără dovada existenței lor.

Să începem!

SUPORT PENTRU PERII DE PĂR (SAU VAZĂ) 


               

Nu ai nevoie decât de o conservă goală, sfoară sau bandă colorată și lipici. Se înfășoară sfoara/banda rând cu rând peste lipici și se lasă să se usuce de câteva ori pe parcurs pentru durabilitatea lucrării.

SUPORT DE PIXURI


Am folosit o cutie de papuci de copii, dar merge orice cutie mai micuță, câteva cartoane rămase de la hârtia igienică și hârtie de împachetat cadouri sau hârtie glasată simplă. Din aceste materiale atât de la îndemână ne putem face un suport de pixuri încăpător și pe gustul nostru și al copiilor.

STICLĂ DECORATIVĂ


Am folosit o sticlă, sfoară și panglică. Procedeul este același ca și la suportul pentru perii. 

SUPORT PENTRU PERIUȚE ȘI PASTA DE DINȚI

                 

Așa cum îți spuneam în postul anterior, îmi place să croșetez. Pentru acest suport verde de periuțe, care se potrivește perfect în baie, am folosit un borcan obișnuit, fâșii dintr-un cearceaf mai vechi și o croșetă nr. 7. Voi mai face unul în curând alături de un video explicativ.

POM-POM DIN TULLE


Perfect pentru a decora camera unei fetițe! Nu ai nevoie decât de o bucată de tulle, mai mare sau mai mică, în funcție de cât de mare vrei să-l faci. Eu am agățat pom-pomul în centrul camerei pentru o imagine de poveste, dar se pot pune la perdea sau la perete, în loc de tablouri! 


NUME FORMAT CU AJUTORUL RAMELOR


Mi-am dorit foarte mult să personalizez camera fetiței mele și am căutat pe internet o sursă de inspirație. Aveam în casă un set de rame de forme și culori diferite cumpărate de la Dedeman. Am descărcat imagini de fundal și pe fiecare în parte am scris câte o literă, le-am printat și le-am pus în rame. Astfel, numele prințesei stă la loc de cinste deasupra măsuței de înfășat. 

DECORAȚIUNE DE CRĂCIUN (Om de zăpadă)


Cu ajutorul unor materiale pe care le avem cu toții în casă, putem realiza un om de zăpadă, care nu se topește odată cu venirea primăverii :-) 
Avem nevoie de o pernă, un fular, o căciulă, trei nasturi și un ac și o ață și muuult chef de decorat!


Tu ce creații ai realizat în timpul liber? Scrie-mi în secțiunea de comentarii, sunt chiar interesată de creativitatea ta!


În partea a doua îți prezint obiectele croșetate și cusute de mine!

Spor la idei! :-)











No hay comentarios:

Publicar un comentario